Astăzi, aș dori să ne oprim asupra cuvintelor semnificative ale credinciosului slujitor al lui Dumnezeu, Thomas Watson, pe un subiect care ar trebui să ne facă să reflectăm profund: „Diavolului îi place să pescuiască în ape tulburi și într-o inimă nemulțumitoare.”

Aceste cuvinte ne arată clar ce domenii vizează diavolul în războiul nostru spiritual.

1. Ape tulburi: Câmpul de luptă al credinței noastre
Viața umană este plină de suișuri și coborâșuri, de bucurii și de tristeți. Scripturile ne spun clar că suferințele sunt inevitabile. Durerile lui Iov din Cartea lui Iov, dificultățile exprimate de David în Psalmi, suferințele menționate de Pavel în epistolele sale sunt dovezi că omul va fi supus suferinței în această lume. Chiar și Isus Hristos ne-a spus: „În lume veți avea necazuri” (Ioan 16:33).

Atunci, de ce devine suferința un teren de vânătoare pentru diavol? Când suferința ne zdruncină credința, ne duce la disperare și ne face să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu, putem cădea în capcana diavolului. Așa cum este ușor pentru pasagerii unei nave să intre în panică, să se teamă și să-și piardă drumul atunci când nava este aruncată în derivă într-o mare furtunoasă, la fel și sufletul nostru își poate pierde echilibrul atunci când este zdruncinat de necazuri.

Diavolul vine în acest moment, cu șoapte: „Te-a uitat Dumnezeu? De ce suferi această durere? El nu te va ajuta!” Dușmanul nostru etern încearcă să ne slăbească credința cu aceste șoapte și să ne îndepărteze de Dumnezeu.

Teologia reformată ne învață că suferințele nu sunt întotdeauna o pedeapsă, ci, dimpotrivă, pot fi un mijloc de a ne întări credința, de a ne apropia mai mult de Dumnezeu și de a ne dezvolta caracterul. Romani 5:3-4 spune: „Și nu numai atât, dar ne și lăudăm în necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce încercare, iar încercarea aduce nădejde.”

Aceste versete subliniază că suferința nu este o situație la care trebuie să ne supunem pasiv, ci, dimpotrivă, un proces care poate contribui activ la dezvoltarea noastră spirituală.

Ce ar trebui să facem pentru a nu fi prinși de undița diavolului în apele tulburi? În primul rând, trebuie să ne ținem strâns de credința noastră în suveranitatea și bunătatea lui Dumnezeu. Indiferent cât de mult șoptește diavolul, nu trebuie să uităm că Dumnezeu are controlul asupra tuturor lucrurilor și că El folosește totul spre binele nostru.

În al doilea rând, trebuie să ne agățăm de Cuvântul lui Dumnezeu. Scriptura este o resursă neprețuită care ne oferă mângâiere, putere și îndrumare în vremuri de necaz.

În al treilea rând, trebuie să ne dedicăm rugăciunii. Rugăciunea este cel mai puternic instrument care ne întărește legătura cu Dumnezeu, ne permite să-I încredințăm poverile noastre și ne ajută să găsim pace interioară.

În cele din urmă, trebuie să rămânem într-o comunitate bisericească credincioasă Domnului și Cuvântului Său. Comunitatea Domnului este un refugiu unde ne putem sprijini unii pe alții, ne putem purta poverile unii altora și ne putem ruga împreună în vremuri de necaz.

2. O inimă nemulțumitoare: Pericolul ingratitudinii
A doua parte a cuvintelor lui Thomas Watson afirmă că diavolului îi place să pescuiască în inimi nemulțumitoare. A lăuda și a fi recunoscător înseamnă a accepta binecuvântările pe care ni le oferă Dumnezeu și a-I fi recunoscător.

Atunci, de ce constituie o inimă nemulțumitoare un teren propice pentru diavol? O inimă nemulțumitoare este mai predispusă să găzduiască semințele unor păcate precum nemulțumirea, insatisfacția și invidia. Dacă o persoană caută constant mai mult, în ciuda a tot ceea ce are, invidiază ceea ce au alții și ignoră binecuvântările pe care i le-a dat Dumnezeu, atunci slăbește spiritual. Diavolul folosește aceste puncte slabe pentru a semăna în inima acestei persoane semințe de nemulțumire, rebeliune și chiar mânie împotriva lui Dumnezeu.

Teologia reformată subliniază că recunoștința este una dintre pietrele de temelie ale vieții creștine. Un credincios care înțelege măreția Creației și a Mântuirii nu se poate abține să-și exprime recunoștința față de Dumnezeu. Cum să nu fim recunoscători în fața realității că Dumnezeu ne-a mântuit de păcatele noastre, ne-a promis viață veșnică și ne-a înzestrat cu nenumărate binecuvântări în fiecare zi?

Pavel, în epistola sa către Tesaloniceni, spune: „Mulțumiți pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, pentru voi” (1 Tesaloniceni 5:18).

Acest verset subliniază că recunoștința nu este o atitudine pe care ar trebui să o avem doar atunci când ni se întâmplă lucruri bune, ci în toate circumstanțele, în fiecare moment al vieții noastre.

O inimă nemulțumitoare subestimează harul lui Dumnezeu și devalorizează tot ceea ce El ne-a dat. Această situație nu numai că ne îndepărtează de Dumnezeu, dar duce și la orbire spirituală. Un ochi care nu poate aprecia valoarea a ceea ce avem nu poate vedea nici profunzimea iubirii și a milei lui Dumnezeu față de noi.

3. O inimă mulțumitoare și o viață recunoscătoare
Atunci, cum putem scăpa de capcana inimii nemulțumitoare? Făcând din recunoștință un stil de viață!

În primul rând, ar trebui să enumerăm în mod activ binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu. Ar trebui să încercăm să observăm nu doar binecuvântările mari și vizibile, ci și micile grații din viața noastră de zi cu zi: sănătatea noastră, familia noastră, prieteniile noastre, munca noastră, mâncarea, hainele, chiar și respirația noastră sunt harul lui Dumnezeu. Păstrarea unui jurnal de recunoștință, urmărirea acestor binecuvântări în scris, ne va reaminti cât de generos este Dumnezeu.

În al doilea rând, ar trebui să prioritizăm recunoștința în rugăciunile noastre. Nu trebuie să uităm că rugăciunea nu înseamnă doar a ne prezenta cererile, ci și o ocazie de a-I aduce mulțumirile noastre lui Dumnezeu. A-I mulțumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a dat ne întărește relația cu El și ne umple inimile de recunoștință.

În al treilea rând, ar trebui să ne exprimăm recunoștința slujind altora și dând cu generozitate. Nu ar trebui să folosim binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu doar pentru noi înșine, ci și pentru binele altora. A-i ajuta pe cei aflați în nevoie, a contribui la comunitatea bisericească și a ne strădui să răspândim Împărăția lui Dumnezeu sunt expresii concrete ale recunoștinței noastre.

În cele din urmă, ar trebui să ne concentrăm asupra ispășirii lui Hristos Isus. Cea mai mare binecuvântare a noastră este iertarea păcatelor noastre și primirea darului vieții veșnice prin Mielul lui Dumnezeu de pe cruce. De fiecare dată când ne amintim acest adevăr, inimile noastre ar trebui să debordeze de recunoștință. Această iubire și acest har unic pe care ni le-a arătat Isus Hristos sunt cea mai puternică lumină care va alunga întunericul ingratitudinii.

Concluzie: Rezistența în fața Diavolului
Dragi frați și surori, cuvintele lui Thomas Watson ne arată principalele fronturi ale războiului nostru spiritual: apele tulburi și inima nemulțumitoare!

Diavolului îi place să vâneze în aceste două domenii, deoarece acestea sunt locurile unde credința noastră este cel mai susceptibilă să fie zdruncinată și să ne îndepărtăm de Dumnezeu.

Însă noi, credincioși întăriți prin harul Domnului Isus Hristos, putem rezista acestor tactici ale Diavolului. În vremuri de necaz, putem fi salvați de înec în ape tulburi având încredere în Dumnezeu, agățându-ne cu tărie de credință și de Cuvântul lui Dumnezeu, rugându-ne și rămânând în comunitatea bisericească.

Împotriva unei inimi nemulțumitoare, putem rezista numărând în mod activ nenumăratele binecuvântări ale lui Dumnezeu, prioritizând recunoștința în rugăciunile noastre și în stilul nostru de viață și amintind întotdeauna de ispășirea lui Hristos.

Să nu uităm că Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri în această luptă. Duhul Său Sfânt ne dă putere, Cuvântul Său ne călăuzește și harul Său ne susține. Să fim vigilenți pentru a nu cădea în capcanele diavolului, să rămânem statornici în credință și să-I mulțumim Domnului în toate circumstanțele. Amin.

Soli Deo Gloria

---

Yorumlar - Yorum Yaz

---